La suine și pui de găină (broileri), produsul se utilizează în tratamentul și metafilaxia infecțiilor gastrointestinale cauzate de tulpinile de E. coli neinvazive, sensibile la colistină sulfat. Înainte de tratamentul metafilactic trebuie stabilită prezența bolii în efectiv.
Colistină sulfat ....... 500 mg/g
Nu se utilizează în caz de hipersensibilitate la substanța activă sau la excipienți.
A nu se utiliza la cai, în special la mânji, întrucât colistina, din cauza modificării echilibrului microflorei gastrointestinale, ar putea duce la dezvoltarea colitei asociate cu administrarea de antimicrobiene (colita X), de obicei asociată cu Clostridium difficile, care poate fi letală.
Nu se administrează la iepuri.
Nu se cunosc.
Tratamentul constă în administrarea produsului Colicrid Pulv. 50%, pe cale orală, individual sau masal (în apa de băut), timp de 5 zile consecutive, în doze diferite, în funcție de specie, vârstă, greutate corporală (g.c.), stare fiziologică și stare de sănătate. Pentru tratamentul masal, recomandăm calcularea corectă a greutății corporale totale și a cantității de produs ce trebuie administrată, precum și prepararea de pre-amestecuri, pentru o omogenizare corectă.
Suine: trebuie asigurată o doză de 100.000 UI s.a./kg g.c./zi, respectiv 10 mg Colicrid Pulv.50% / kg /g.c. /zi.
Pui de găină (broileri): trebuie asigurată o doză de 100.000 UI s.a./kg g.c./zi, respectiv 10 mg Colicrid Pulv.50% / kg /g.c. /zi.
Durata tratamentului trebuie limitată la timpul minim necesar pentru tratarea bolii. Durata tratamentului nu trebuie să depășească 7 zile.
Consumul de apă cu produs depinde de starea clinică a animalelor. Pentru a obține o dozare corectă, concentrația colistinei trebuie ajustată corespunzător. Calculați cu atenție greutatea corporală medie care urmează să fie tratată și consumul zilnic mediu de apă, înaintea fiecărui tratament. Apa de băut medicamentată trebuie să fie proaspăt preparată, în fiecare zi, înainte de fiecare adăpare. Orice cantitate de apă cu produs care nu este consumată în decurs de 24 ore trebuie aruncată. Apa cu produs trebuie să reprezinte singura sursă de apă de băut pentru animale, pe întreaga durată a tratamentului. Pentru asigurarea unei dozări corecte trebuie determinată cu acuratețe greutatea corporală a animalelor ori de câte ori este posibil, pentru a evita subdozarea.
Carne și organe
Suine: 3 zile
Pui de găină (broileri): 3 zile
Nu este autorizată utilizarea la păsările care produc ouă pentru consum uman.
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor. A nu se păstra la temperaturi mai mari de 25ºC. A se păstra în ambalajul original. A se păstra în loc uscat. A se proteja de lumina directă. A nu se utiliza după data expirării marcată pe etichetă.
Perioada de valabilitate a produsului așa cum este ambalat pentru vânzare: 2 ani.
Perioada de valabilitate după prima deschidere a ambalajului primar: 28 zile.
Perioada de valabilitate după reconstituire în apa de băut: 24 ore.
Precauții speciale pentru utilizare la animale
A nu se utiliza colistina ca înlocuitor pentru bunele practici de gestionare. Colistina este un medicament de ultimă instanță în medicina umană pentru tratamentul infecțiilor cauzate de anumite bacterii multi-rezistente. Pentru a reduce la minimum orice risc potențial asociat cu utilizarea pe scară largă a colistinei, folosirea acesteia trebuie restrânsă la tratamentul sau la tratamentul și metafilaxia bolilor și nu trebuie utilizată pentru profilaxie. Ori de câte ori este posibil, colistina trebuie utilizată numai pe baza testelor de susceptibilitate. Utilizarea produsului fără respectarea instrucțiunilor din RCP poate duce la eșecul tratamentului și creșterea prevalenței bacteriilor rezistente la colistină.
Precauții speciale care trebuie luate de către persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale
Produsul poate cauza iritarea tractului respirator, a pielii și ochilor în caz de inhalare sau contact. Evitați contactul direct cu pielea și ochii în timpul manipulării produsului. Trebuie luate masuri corespunzătoare de protecție în timpul manipulării și dozării produsului. Personalul care administrează produsul trebuie să poarte ochelari de protecție, mască și mănuși. În cazul contactului accidental cu ochii, aceștia se vor spăla cu multă apă și săpun și se va solicita imediat sfatul medicului căruia i se va prezenta prospectul sau eticheta produsului. Spălați picăturile împroșcate pe piele imediat, cu săpun și apă din abundență. Nu se va fuma, bea sau mânca în timpul manipulării produsului. În cazul ingestiei accidentale se va solicita sfatul medicului căruia i se va prezenta prospectul sau eticheta produsului. Dacă în urma expunerii apar simptome cum ar fi erupții cutanate, solicitați imediat sfatul medicului şi prezentați medicului prospectul produsului sau eticheta. Umflarea feței, buzelor, ochilor sau dificultate în respirație sunt simptome mai severe și necesită îngrijire medicală imediat.
Utilizare în perioada de gestație, lactație sau în perioada de ouat
Studiile efectuate pe animalele de laborator nu au evidențiat un potențial embriotoxic sau teratogen. Siguranța produsului nu a fost demonstrată pe parcursul perioadei de gestație și lactație. Utilizarea produsului pe perioada gestației și lactației se face după evaluarea balanței risc-beneficiu de către medicul veterinar responsabil.
Interacțiuni cu alte produse medicinale sau alte forme de interacțiune
Colistina sulfat este incompatibilă cu cationii bivalenți (calciu, magneziu, mangan).
Supradozare (simptome, proceduri de urgență, antidoturi), dacă este cazul
Supradozarea poate produce tulburări gastrointestinale. În acest caz este necesar de a opri medicația și a se introduce un tratament simptomatic.
Incompatibilități
În absența studiilor de compatibilitate, acest produs medicinal veterinar nu trebuie administrat concomitent cu alte produse medicinale veterinare.
Medicamentele nu trebuie aruncate în ape reziduale sau resturi menajere. Solicitați medicului veterinar informații referitoare la modalitatea de eliminare a medicamentelor care nu mai sunt necesare. Aceste măsuri contribuie la protecția mediului. Produsul nu trebuie sa fie deversat în cursuri de apă, datorită pericolului pentru pești și alte organisme acvatice. Animalele tratate vor fi menținute în adăposturi pe toată durata tratamentului, iar dejecțiile de la acestea se vor colecta și NU se vor folosi la fertilizarea solului.
Pungă din folie laminată polietilenă tereftalat/ polietilenă de joasă densitate x 50 g, 100 g, 1 kg, 5 kg.
Plasează o comandă sau ia legătura cu un specialist pentru o consultanță gratuită pe platforma noastră de E-Shop